…Caut spectatori în tribune!**

...Caut spectatori în tribune!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

130.000 de români au fost în ultimele trei zile în pelerinaj pe
la moaștele celor șase sfinți depuse la Patriarhia Română. În cele
trei zile ale ultimei etape din Liga I au fost doar 30.000 de
oameni pe stadion.

E adevărat, Steaua – Rapid s-a jucat fără spectatori, dar și
pentru opt stadioane e foarte puțin: o medie de 3.750 de spectatori
pe meci! Dacă ținem cont că 11.000 au fost doar la Cluj, la CFR –
Timișoara, rămâne o medie de 2.714 pentru celelalte stadioane!
Foarte, foarte puțin. După 11 etape, CFR are cei mai mulți
spectatori, 8.090 în medie pe meci, 8.333 acasă și 7.800 în
deplasare.

CITEȘTE ȘI PRIMA PARTE A
MATERIALULUI:
CEL MAI STRÂNS CAMPIONAT DIN
LUME…

Urmează Steaua, văduvită însă trei meciuri acasă fără
spectatori, și Dinamo (un meci fără spectatori), iar abia apoi
liderul de altădată, Timișoara. Bănățenii, deși au, evident, mai
puțini spectatori, au și scuza că au jucat în deplasare două
meciuri considerate acasă și încă n-au întâlnit Steaua și Dinamo.
Poli Iași este surpriza, cu 7.000 de spectatori pe meci acasă, dar
a avut și destule adversare puternice, care atrag mai mulți
spectatori. Rapid e surpriza negativă, cu doar 4.000 de spectatori
pe meci acasă. Prezența mică a spectatorilor, în condițiile unui
campionat foarte echilibrat, cu multe echipe cu pretenții, confirmă
valoarea scăzută a fotbalului. Mai mult, și la TV audiențele au
scăzut în ultimii ani, o confirmă graficul alăturat. În aceste
condiții, pare sinucigașă atitudinea patronilor nu doar de a nu
apropia suporterii, ci de a-i îndepărtat sau interzice. Huliganii
trebuie să dispară, dar la noi dispar mii de spectatori.

Media pe meci,
spectatori acasă

1. CFR 8.333

2. Steaua 7.166 *

3. Poli Iași 7.000

4. Timișoara6.400

5. Brașov 5.500

* Steaua a avut trei meciuri acasă cu porțile închise. Două din
meciurile Timișoarei de acasă s-au jucat la București și Buzău

Audiența: o treime
față de 2003

Deși Liga I e mai scumpă ca oricând – peste 30 de milioane de euro
pe sezon a plătit consorțiul RCS-Intact – audiența e în scădere
drastică. Un motiv e și „îngrădirea” difuzării doar pe platformele
Digi, care reduce publicul țintă la aproximativ 40% din total.

Lucian LIPOVAN / Redactor
Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
O ieșeancă a ascuns o cameră de supraveghere în dormitorul matrimonial. După ce a văzut ce se întâmpla în lipsa ei, a sunat la Poliție
O ieșeancă a ascuns o cameră de supraveghere în dormitorul matrimonial. După ce a văzut ce se întâmpla în lipsa…
Darius Olaru și Florinel Coman, 14 milioane de euro! Își ”spulberă” competiția
Darius Olaru și Florinel Coman, 14 milioane de euro! Își ”spulberă” competiția
„Tu cauți” Cristina Ciobănașu, criticată pentru mesajul postat după nunta lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu! Ce au observat internauții?
„Tu cauți” Cristina Ciobănașu, criticată pentru mesajul postat după nunta lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu! Ce au observat internauții?
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Cum arată acum tânăra care la vârsta de 7 ani cântărea 220 kg. Ani la rând a consumat 10.000 de calorii zilnic
Cum arată acum tânăra care la vârsta de 7 ani cântărea 220 kg. Ani la rând a consumat 10.000 de…
Din ce face bani Monica Gabor în America. Irinel Columbeanu a dat-o de gol: „Nu mai are nicio afacere!”
Din ce face bani Monica Gabor în America. Irinel Columbeanu a dat-o de gol: „Nu mai are nicio afacere!”
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Poliţistele şpăgare de la Locală: apartamente de lux, bolizi şi vacanţe exotice, cu salarii de 5.000 de lei fiecare
Poliţistele şpăgare de la Locală: apartamente de lux, bolizi şi vacanţe exotice, cu salarii de 5.000 de lei fiecare
Care e cea mai BOGATĂ țară din lume? Cei mai mulți CRED GREȘIT
Care e cea mai BOGATĂ țară din lume? Cei mai mulți CRED GREȘIT
Ajuns falit şi la azil, Irinel Columbeanu a spus cu ce se ocupă acum fosta lui soţie! Monica Gabor a renunţat la afaceri
Ajuns falit şi la azil, Irinel Columbeanu a spus cu ce se ocupă acum fosta lui soţie! Monica Gabor a…
EXCLUSIV. A rupt contractul cu Imperiul leilor! Motivul care a dus la ruptura de PRO TV
EXCLUSIV. A rupt contractul cu Imperiul leilor! Motivul care a dus la ruptura de PRO TV
Noua interdicție în ROMÂNIA. Legea s-a depus deja în Parlament: NU AM PERMIS niciun fel de portiţă
Noua interdicție în ROMÂNIA. Legea s-a depus deja în Parlament: NU AM PERMIS niciun fel de portiţă
Cutremurător! Ultimele cuvinte ale Patriziei, înainte de a fi luată de ape
Cutremurător! Ultimele cuvinte ale Patriziei, înainte de a fi luată de ape
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
God of War: Ragnarok sosește pe PC. Când va fi lansat și la ce preț
God of War: Ragnarok sosește pe PC. Când va fi lansat și la ce preț
Cum pariul Moscovei pe ofensiva din Harkov s-a întors împotriva Rusiei: „Gheața a început să se topească”
Cum pariul Moscovei pe ofensiva din Harkov s-a întors împotriva Rusiei: „Gheața a început să se topească”
Norbert Maior, revenire spectaculoasă în Raliul Sardiniei din WRC
Norbert Maior, revenire spectaculoasă în Raliul Sardiniei din WRC
Se anulează amenda dacă NU semnezi procesul verbal?
Se anulează amenda dacă NU semnezi procesul verbal?
Ana Baniciu a născut! Ea și soțul ei Edy Kovacs au devenit părinți pentru prima dată
Ana Baniciu a născut! Ea și soțul ei Edy Kovacs au devenit părinți pentru prima dată
×